Este important primul concurs pentru un copil?

Jocul de șah este foarte atractiv pentru copii. Aceștia sunt fascinați de forma și mișcarea pieselor de șah. 

Copii doresc sa învețe să joace șah din diverse motive, fie că au văzut alți copii jucând șah, ori că au văzut la altcineva cum mișcă atractivele păpuși micuțe din lemn. Mediul în care ei traiesc joaca de asemenea un rol important: ori învață șah de la un profesor de la școala, ori de la bunicul preferat. Să învețe șah este o provocare pentru copii, este ceva nou. Dar această motivație de început, această curiozitate inițială a lor durează puțin pentru ei. Mai deveme sau mai târziu ei au nevoie să își măsoare forțele cu alți copii, în mod ideal în cadrul unor competiții.

Prima competiție este poate și cea mai importantă pentru un copil. Adevărata dragoste pentru șah vine mai târziu la copii, astfel că mulți dintre ei se lasă de șah după primul concurs. Aici trebuie vorbit un pic și despre organizatori. Responsabilitatea organizatorilor este foarte mare, și ei ar trebui să fie conștienți de asta. Copiii au nevoie de condiții optime, de premii atractive, aceste lucruri dându-le motivație pentru a continua să învețe jocul de șah. Și mai au nevoie de ceva. Primul concurs nu trebuie să fie unul foarte greu pentru un copil. De multe ori, copiii sunt aruncați în luptă în turnee foarte grele, unde joacă împotriva unor copii cu vârste mai mari, care fac șah de câțiva ani și au numeroase turnee la activ. Rezultatul? Respectivii copii pierd toate partidele, iar pentru ei primul concurs este și ultimul.

Ceea ce încercăm să facem noi, cei implicați în proiectul “Școala de Șah pentru Copii”, este să la asigurăm acestor copii cadrul ideal pentru prima lor competiție. Pentru aceasta, am demarat seria de turnee “Se caută un campion!” unde participă doar copii începători, care au până în 10-12 ani și nu au experiență competițională, sau au o experiență competițională mica. Pentru cei mai mici dintre copilași avem concursul „Cupa Prichindel”, destinat copiilor de 6 anișori sau mai mici. Sperăm ca acești copii care au venit și vor veni la “Se caută un campion!” să își găsească noi motivații în urma participării pentru a continua să învețe șah, și pentru a intra ușor-ușor în circuitul competițional.